Vasile Dîncu rupe tăcerea după ce a propus schimbarea Legii Sportului pentru ca CSA Steaua să poată promova: „Modificarea încearcă să reinstituie o normalitate! Nu ne întoarcem în comunism, cum am văzut că se spune”

Redactor:
Robert Vișan

  • Publicat:

Vasile Dîncu, fostul ministru al Apărării Naționale, a ținut să lămurească lucrurile, după ce a propus modificarea Legii Sportului în favoarea promovării CSA Steaua în prima ligă.

Vasile Dîncu rupe tăcerea după ce a propus schimbarea Legii Sportului pentru ca CSA Steaua să poată promova

În urmă cu câteva zile, Vasile Dîncu a propus dezbaterea în regim de urgență a modificării Legii Sportului în așa fel încât schimbarea să le poată permite celor de la CSA Steaua să aibă echipă de fotbal în prima ligă a României.

Această veste, dar și cea legată de faptul că CSA Steaua ar putea primi drept de promovare încă din această vară au inflamat o țară întreagă. Steliștii, desigur, au fost în extaz, iar rivalii s-au simțit nedreptățiți.

Vasile Dîncu a venit cu explicații cu privire la propunerea făcută, după ce a fost acuzat că această măsură duce cu gândul la perioada comunistă. Fostul ministru al Apărării contrazice această replică și explică de ce este benefic pentru sportul românesc ca grupările departamentale precum CSA Steaua să aibă drepturi egale cu cele private.

„Este vorba doar despre dreptate!

Una dintre sarcinile politicienilor și a celor trimiși de către cetățeni să îi reprezinte în Parlament este să facă dreptate acolo unde lucrurile sunt strâmbe pentru că au fost făcute strâmb sau pentru că realitatea a evoluat și s-au creat inegalități.

Dar, la noi, în multe situații, chiar dacă vedem că există o situație care nu este normală, care este profund nedreaptă, ne uităm la ea ca la drobul de sare și ne consolăm că nu se poate face nimic.

Modificarea la Legea Sporturilor pe care am inițiat-o, în urmă cu câteva zile, încearcă să reinstituie o normalitate.

Da, normal este ca toți sportivii sa aibă șanse egale la performanțe, cel puțin din punctul de vedere a legilor sau regulamentelor. Chiar dacă nu ne naștem egali, chiar dacă nu avem medii care să producă echitate, nu este normal ca legile sa ne oprească să participam la competiție. În sport trebuie ca performanța să fie ultimul criteriu care decide campionii și clasamentele. Sportul a reușit să creeze eroi ai națiunilor din copii desculți și să unească oamenii sub drapele.

Sportul nu acceptă să faci campioni prin lege și nici să obții performanțe prin decrete de stat. Sportul este un teritoriu al egalității atunci când oferă fiecăruia o șansă. Măcar una de principiu, șansa de a te alinia la start.

După 30 de ani, de ce vrem să pedepsim cluburile departamentale care au adus României sute de medalii olimpice, mondiale și europene? Da, astăzi atributul de profesionist se asociază performanței și este normal să fie așa. Dar profesionalismul se referă la statutul sportivului, nu la sursa banilor! Cu ani în urmă, m-am supărat pe o mare campioană a României, provenită dintr-un club departamental, pentru că se plângea că primăriile sau Consiliile județene finanțează sportivi, iar sportivii de la Steaua sau Dinamo sunt dezavantajați. Nu-mi venea să cred că nu înțelege că marile cluburi de la București și-au clădit și încă își clădesc performanța culegând talentele din toată țara și așa a crescut România în sport.

La fel de mare nedreptate este și atunci când, din cealaltă parte, se spune că cei finanțați din fonduri publice nu pot să participe la anumite competiții.
Dacă ne referim la fotbal, dar nu numai aici, să nu fim ipocriți: fără banii din fondurile publice ale primăriilor, consiliilor județene sau ale altor entități publice, numărul echipelor s-ar diminua drastic, încât nu am avea campionate de fotbal, handbal, baschet, volei etc. Dacă puținele echipe care au finanțare privată exclusivă vor să îi elimine pe cei finanțați de la bugetele publice este o opțiune, dar nu ar mai avea cu cine să joace pentru că ar dispărea competiția în sine.

Prin modificarea propusă de mine, alături de ceilalți doi colegi, fotbalul nu se întoarce în comunism, cum am văzut că se spune zilele acestea, ci urmărim să se poată folosi, legal – evident, toate resursele posibile pentru ca sportul să poată să mai existe în condiții decente.
Astăzi, sportul din România este tot mai sărac și nu mai are nevoie și de bariere artificiale pentru a accentua această situație.

Însă această modificare NU SE REFERĂ DOAR LA FOTBAL; această modificare deschide calea pentru ca o serie de sporturi care altădată au dat performanțe importante pentru România să poată reînvia.

Astăzi, statele naționale finanțează sporturile pe care le aleg și nu întotdeauna banii trec prin bugetul Ministerului Sportului, așa cum își doresc birocrații.
Să nu cădem în capcana celor care spun că doar România are cluburi finanțate din bugetul public.

Nu doresc să polemizez cu cineva, nici să fac dedicații cuiva, prin această inițiativă, pur și simplu este nevoie ca, măcar din când în când, să ne gândim să îndreptăm lucrurile care sunt strâmbe în societate. Știu, poate aceasta este un lucru mic, nu rezolvă marile nedreptăți existente în societatea noastră, dar fiecare putem încerca să facem ceva.

Îi înțeleg pe cei care se simt lezați în vreun interes de moment, dar sunt convins că vor înțelege și ei că nimeni nu pierde, ci toată lumea ar putea câștiga, dacă ne uităm cu bună credință la acest gest al meu.

Și pentru că totul se întâmplă în Săptămâna Mare, urez Sărbători fericite tuturor, persoane juridice de drept privat, de drept public, sportivi și antrenori, susținători și administratori, galerii rivale, oameni buni, prieteni și neprieteni. Cu toții avem dreptul la lumina și pilda Învierii, cu toții putem să ne schimbăm, să îndreptăm greșelile și să aspirăm spre dreptate și libertate. Fără dreptate și libertate, viața socială este un infern. Hristos a Înviat!”, a scris Vasile Dîncu, pe Facebook.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×